Despre noi


Despre clinica YIN YANG



Modelul lumii a început prin a fi extrem de simplu, natura oscilează între Yang (Cerul) și Yin (Pământul) totul desfăşurându-se pe axa timpului. Lumina și întunericul sunt alte două ipostaze precum şi căldura și frigul. Dar complexitatea lumii a necesitat un model mai amplu, care să acopere mai bine realitatea. Astfel au apărut cele patru direcții ale spațiului (legate de cele patru evenimente astronomice majore: echinocțiile și solstițiile) și una în plus reprezentând centrul sau locul observatorului. Dar cum nimic nu este stabil aceste cinci direcții au fost transformate în mişcări (xing) sau elemente, astfel luând naștere legea celor 5 elemente. Elementele conțin, reprezintă și delimitează toate obiectele lumii înconjurătoare, inclusiv pe observator. Aceste 5 elemente sunt create de Cer (Divinitatea) și reprezintă scheletul întregii lumi care găzduieste viața, ea însăşi fiind inclusă în acest schelet. Această lume are nevoie însă pe lângă material, formă și destin sau program și de combustibilul care să-i asigure funcționarea, prezența activă a Cerului (Divinitatea la vechii chinezi) fiind absolut necesară. În plan medical, această observație atestă faptul că organismul odată creat depinde de creator care are și atributele de conservator (homeostazie) și desăvârşitor. În aceeași măsură organismul evoluează între sănătate și boală, între echilibru și dezechilibru, între transformare și stabilitate. Conceptul Yin Yang aplicat în tratamentele efectuate în clinica noastră folosește dezechilibrul pentru a ajunge la o nouă stare de echilibru și pentru a ajuta pacientul să-și învețe lecția de viață. Acupunctura practicată pe cele 8 meridiane extraordinare ajută organismul să sesizeze devierile de la modelul originar al corpului și permite mecanismelor de autocorecție să readucă echilibrul și sănătatea în organism. Sănătatea este o stare de echilibru dinamic care permite corpului să fie eficient în timp ce mintea păstrează stabilitatea emoțională iar sufletul contemplă viața în liniște. Omul trebuie să accepte cu smerenie cuviincioasă și fără inițiative pedepsele și darurile Cerului care ne-a creat și ne păstrează vii. Realitatea vieții în întregime reprezintă adevărata armonie și nu selecția făcută de Eul propriu (profit, plăcere, putere). Astfel trăind în armonie cu ritmurile naturii putem să ne păstrăm sănătatea și echilibrul.

Echipa


Dr. Teodor Coldea

Medic primar medicină sportivă, acupunctură

Marian Petrache

Kinetoterapeut

Dr. Monica Teleman

Medic primar epidemiolog

Maria Mirela Gaman

Secretariat



De ce să alegem Clinica Yin Yang?


Experiență și profesionalism

Personal specializat cu peste 15 ani experiență în domeniul medicinii tradiționale chineze și medicinii integrative certificată prin cursuri, stagii și competențe.

Siguranță și abordare prietenoasă

Mediu curat, relaxant și ergonomic.

Dedicație și empatie față de problemele pacienților.

Flexibilitate

Program adaptat cerințelor pacienților.

Raport optim calitate/preț

Un raport corect ce echilibrează nevoia de îngrijire cu calitatea serviciilor oferite.